Casa Gheorghe Tătărescu din București: Memorie, putere și continuitate în EkoGroup Vila

În inima capitalei, o vilă interbelică cu dimensiuni modeste, însă atent proporționată, se înalță dezvăluind straturi complexe de istorie și memorie. Casa Gheorghe Tătărescu nu este doar o construcție arhitecturală, ci un testament mută al unei epoci zbuciumate, o mărturie materială a unor decizii politice, a unor idealuri atât înălțătoare, cât și controversate. Într-un oraș marcat de transformări profunde, această vilă răzbește dincolo de timp, păstrând în zidurile și detaliile sale discursul tacit al unui secol întreg, acolo unde puterea, cultura și ambițiile personale se intersectează. Astăzi, sub numele de EkoGroup Vila, locul poartă cu sine o responsabilitate ce transcende simpla conservare: aceea de a păstra cuminte istoria, fără să o coloreze în patimi sau clișee, făcându-se astfel martor viu al unei Românii ce renaște din propria-i memorie.

Casa Gheorghe Tătărescu: între reprezentare politică și spațiu al memoriei

Figura lui Gheorghe Tătărescu, prim-ministru al României în două mandate cruciale, este intim legată de această reședință bucureșteană: o casă care nu și-a revendicat niciodată fastul puterii, ci a preferat disciplina proporției și reticența în reprezentare. Casa din Strada Polonă nr. 19, cunoscută astăzi ca EkoGroup Vila, a reflectat în ziduri traseul unui om politic complex, într-o societate a elitei politice interbelice, și continuă să fie un spațiu cultural responsabil în prezent.

Gheorghe Tătărescu: omul politic și epoca sa

Născut în 1886, Gheorghe Tătărescu s-a remarcat printr-o viziune acută asupra reprezentării politice și a democrației, încă din tinerețe, când și-a susținut doctoratul în drept la Paris cu o teză care condamna ferm „minciuna electorală” și pleda pentru reforme democratice esențiale. A fost o figură centrală a Partidului Național Liberal (PNL), activând în contextul unei Românii acaparate de tensiuni geopolitice și sociale. De la coordonarea Poliției și Jandarmeriei în perioada interbelică, până la slujirea în posturi guvernamentale în momente cruciale – inclusiv gestionarea crizei teritoriale din 1940 – parcursul său ilustrează un lider lovit de paradoxuri între modernizare, autoritarism și adaptare politică.

Disciplina, realismul și o etică a datoriei, principii vehiculate în scrisori și discursuri, compun un portret al unei figuri ce a alternat între necesitatea administrației eficiente și compromisul politic. Cele două mandate de prim-ministru, în anii 1934–1937 și 1939–1940, reflectă atât ambiția modernizatoare, cât și contribuția la slăbirea democrației parlamentare. Sub umbrela relativ restrânsă a politicii, în fața unor crize ce erau dincolo de controlul individual, Gheorghe Tătărescu rămâne o prezență emblematică, dar nu simplist idealizabilă, definind o epocă pe cât de efervescentă, pe atât de volatilă.

Casa ca prelungire a vieții publice și private

Departe de grandiozitatea wrapperelor epocii, reședința de pe Strada Polonă dezvăluie o filosofie a puterii moderate. În contrast cu reședințele ostentative ale unora dintre contemporani, vila Tătărescu se distinge prin dimensiunea sa relativ modestă și prin prezența unui birou de prim-ministru discret, amplasat în entre-sol, accesibil printr-un portal lateral cu puternice influențe moldovenești. Această alegere arhitecturală nu este minoră: ea exprimă un cod etic în care funcția publică nu guvernează casa, ci se supune acesteia, iar spațiul este construit după o logică de reținere și echilibru.

Casa a fost recipientul vieții unui cuplu în care privatul și publicul se suprapuneau, dar nu exista riscul invaziei domeniului intim. Este locul în care prim-ministrul a primit personalități precum Nicolae Titulescu și Regele Carol al II-lea, dar și spațiul în care Arethia Tătărescu, partenera sa, și-a găsit un loc discret, dar esențial în transformarea culturală ce însoțea puterea. Vila nu se măsura în metri pătrați, ci în proporții calculat armonioase, în detalii minuțios lucrate.

Identitatea arhitecturală: între Mediterană și Neoromânesc, sub semnul lui Zaharia, Giurgea și Milița Pătrașcu

Construită în faze între 1934 și 1937, cu participarea arhitecților Alexandru Zaharia și Ioan Giurgea, casa reprezintă un exercițiu inovator de dialog între influențe mediteraneene și elemente ale neoromânismului. Această vila interbelică evită simetria rigidă în favoarea unei compoziții echilibrate, dinamice. Portaluri în ton cu arhitectura moldovenească, coloane filiforme tratate diferit, dar unite printr-un aer unitar neoromânesc, și o atenție obsesivă la detalii transformă casa într-un spațiu în care echilibrul între tradiție și modernitate este omniprezent.

În interior, accentul cădea pe calitate și sobrietate: parchetul din stejar masiv, feroneria din alamă patinată și ușile sculptate cu grijă exprimau un rafinament discret, fără nici un exces. Un punct focal emblematic îl reprezintă șemineul creat de Milița Pătrașcu, eleva lui Constantin Brâncuși și apropiată a Arethiei Tătărescu. Această lucrare artistică adopta forme neoromânești, cu o absidă care învăluia șemineul, element ce avea să influențeze ulterior alte prestigioase proiecte arhitecturale în București.

În această sinteză unică, vila devine expresia palpabilă a unei elite interbelice ce își exprima identitatea culturală europeană printr-un limbaj arhitectural complex, dar discret, în care modernismul și tradiția se împletesc cu atenție și respect față de context.

Arethia Tătărescu și influența culturală în umbra puterii

„Doamna Gorjului”, Arethia Tătărescu, a fost mult mai mult decât o soție de politician: o veritabilă figură culturală și socială a interbelicului românesc. Implicată în binefacere, sprijinirea meșteșugurilor și în promovarea artei, ea a jucat un rol fundamental în facilitarea revenirii lui Constantin Brâncuși în România și în realizarea ansamblului sculptural de la Târgu Jiu.

Arethia a fost oficială beneficiară a proiectului casei, supraveghind atent ca vila să nu alunece în opulență, păstrând o coerență estetică și culturală cu valorile familie. Relația sa strânsă cu Milița Pătrașcu a adus acea notă artistică care diferențiază spațiul, transformându-l într-un nod între cultura națională și modernismul european.

Ruptura comunistă: tăcere, declin și simbolică anihilare

După prăbușirea carierei politice a lui Gheorghe Tătărescu în 1947 și ambientalizarea totală a regimului comunist, casa devenea o victimă a noii ordini. Nebazată pe respect sau conservare, vila a fost supusă compartimentărilor, uzurii și intervențiilor administrative care au golit spațiul de semnificația sa inițială. Grădina care făcea trimitere spre confortul mediteranean și aristocratic, precum și elementele arhitecturale de rafinament au fost neglijate sau alterate.

Demnitarul a fost arestat și marginalizat, iar casa își pierde stăpânul și povestea, devenind un martor mut al unei epoci zdrobite. Dezideratul destinat ar fi fost scoaterea din memorie a unei lumi întregi, iar vila reflecta pe deplin această ruptură, intrând într-o stare de degradare care a ținut decenii.

EPoca post-1989: interogații, acțiuni contradictorii și prime tentative de reabilitare

Redeschiderea după căderea comunismului a fost, paradoxal, marcată nu de o claritate a scopurilor, ci de instabilitate și intervenții contradictorii. Pe de-o parte, lipsa unei politici coerente de patrimoniu a permis schimbări ce au atentat la integritatea arhitecturală a casei; pe de altă parte, aceste derapaje au intensificat dezbaterile publice și academice privind valoarea spațiului.

Într-un episod notabil, transformarea temporară a interiorului în restaurant de lux a stârnit controverse acute, ilustrând tensiunea dintre valoarea istorică și funcțiunile comerciale improprii. Proprietatea trecută prin mâinile lui Dinu Patriciu, arhitect de profesie, a suferit modificări majore, percepute ca un afront de către specialiști pentru spiritul inițial al locului.

Ulterior, o intervenție mai atentă, realizată de un investitor britanic, a urmărit revenirea la principiile proiectului original, readucând casa în circuitul valorilor Zaharia–Giurgea și redeschizând discuția despre rolul respectului față de patrimoniu. Această perioadă mixtă evidențiază dilemele society-ții românești în raport cu trecutul elitist și arhitectural.

EkoGroup Vila astăzi: continuitate responsabilă și recitire culturală controlată

În prezent, casa este cunoscută sub titulatura de EkoGroup Vila, o denumire care marchează nu o ruptură, ci o continuitate atent calibrată. Vila nu a devenit o enclavă muzeală congelată în timp, ci un spațiu cultural cu acces controlat, menit să păstreze memoria și să ofere o experiență profundă, ancorată în realități istorice.

Accesul publicului se realizează exclusiv pe bază de bilet disponibil prin platforma iabilet.ro, în funcție de program și evenimente, asigurându-se astfel respectul față de valoarea spațiului și evitarea exploatării imobiliare arbitrare. EkoGroup Vila își asumă un rol de custode al unui trecut complex, în care puterea și cultura s-au întâlnit și s-au conturat într-un dialog fără compromisuri estetice sau istorice.

Relativ modestă ca dimensiuni, dar riguroasă în proporții
Biroul din entre-sol, ca simbol al reținerii în exercitarea puterii
O arhitectură care sintetizează influențe mediteraneene și neoromânești
Contribuții artistice ale Miliței Pătrașcu, legate de Brâncuși
Rolul Arethiei Tătărescu în configurarea culturală a spațiului
O istorie marcată de epoci contrastante și o recuperare matură post-1989

Frequently Asked Questions about Gheorghe Tătărescu și Casa Tătărescu

Cine a fost Gheorghe Tătărescu?
Gheorghe Tătărescu (1886–1957) a fost un politician român, prim-ministru al României în două rânduri (1934–1937 și 1939–1940), influent în PNL și în politica interbelică și postbelică, cunoscut pentru modernizarea administrativă și pentru rolul său controversat în evoluțiile politice majore ale secolului XX.
Este Gheorghe Tătărescu aceeași persoană cu pictorul Gheorghe Tattarescu?
Nu. Gheorghe Tătărescu, prim-ministru, nu trebuie confundat cu pictorul Gheorghe Tattarescu (1818/1820–1894), reprezentant al academismului din secolul al XIX-lea.
Ce stil arhitectural definește Casa Tătărescu?
Casa este un exemplu timpuriu de arhitectură interbelică bucureșteană, cu o sinteză între influențe mediteraneene și elemente neoromânești, proiectată de Alexandru Zaharia și Ioan Giurgea.
Ce rol a avut Arethia Tătărescu în definirea casei?
Arethia Tătărescu a fost beneficiara oficială a proiectului, un motor cultural discret care a supravegheat coerența estetică și a facilitat contribuțiile artistice, inclusiv legătura cu Milița Pătrașcu, apropiată a Brâncuși.
Care este funcția actuală a clădirii?
În prezent, casa este cunoscută ca EkoGroup Vila, un spațiu cultural cu acces organizat și controlat, care păstrează identitatea și memoria arhitecturală și istorică a locului.

Casa Gheorghe Tătărescu, devenită astăzi EkoGroup Vila, se înscrie în linia responsabilității contemporane de a citi și conserva spațiile istorice prin prisma complexității umane și sociale pe care le încorporează. Invitația la vizitare, în condiții ce respectă trecutul și armonia locului, înseamnă un pas spre înțelegerea autentică a unei Românii ce continuă să se definească prin dialogul dintre memorii și prezent. Vă invităm să pășiți cu eleganță în acest spațiu cu greutate istorică, pentru a trăi o experiență care unește arhitectura, politica și cultura într-un echilibru rar întâlnit.

Contactează echipa EkoGroup Vila pentru programare și vizite private, afișând astfel respectul cuvenit adevăratei istorii pe care această vilă o poartă.

EkoGroup Vila – Casa Tătărescu restaurată

📍 Strada Polonă nr. 19, Sector 1, București
📞 0771 303 303
📧 [email protected]

Accesul se realizează exclusiv prin programare prealabilă. Contactează echipa EkoGroup Vila pentru detalii și disponibilitate.